Relațiile de muncă sunt legăturile stabilite în domeniul muncii. În general, ele se referă la relațiile dintre forța de muncă și capital în cadrul procesului productiv.
În societățile moderne, relațiile de muncă sunt reglementate de un contract de muncă, care prevede drepturile și obligațiile ambelor părți. De exemplu, contractul de muncă prevede că un lucrător va avea acces la compensații dacă este concediat fără o justă cauză.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că relațiile de muncă pot fi individuale sau colective. Relațiile individuale de muncă sunt cele pe care un lucrător izolat le stabilește cu angajatorul sau reprezentantul său direct. Pe de altă parte, relațiile colective de muncă sunt cele stabilite de un sindicat în numele lucrătorilor cu o companie sau organizație patronală.
Relațiile colective apar pentru a minimiza dependența și subordonarea dintre angajat și angajator. Uniunea are mai multă putere de a impune condițiile sale și de a realiza o corectă și echitabilă relație de muncă.
Relațiile dintre organizațiile de angajatori și lucrători, unele cu altele sau cu statul ca intermediar, sunt cunoscute sub numele de dialog social. Aceste relații industriale se bazează pe principiul tripartismului, care presupune că cele mai importante probleme legate de ocuparea forței de muncă trebuie soluționate între cele trei părți principale implicate: statul, capitalul și forța de muncă.
Ca și în toate tipurile de relații interpersonale, există diverse puncte de conflict care împiedică funcționarea companiilor. Fără îndoială, plata reprezintă una dintre cele mai sensibile probleme între un angajator și angajații săi. Este important ca remunerația să fie o compensație echitabilă pentru munca depusă, iar acest lucru nu se întâmplă în mod normal.
Pe de o parte, mulți lucrători se ascund în spatele lipsei de oportunități de muncă pentru a nu cere ca drepturile lor să fie îndeplinite, de teamă să nu fie concediați. Pe de altă parte, mulți angajatori profită de această situație pentru a-și exploata angajații. Deși, la prima vedere, șefii par ființe nedrepte și neconsiderate în această imagine, pentru a realiza o schimbare este necesar să modificăm comportamentul persoanelor care acceptă un salariu mai mic decât merită.
În ultimii ani, unele companii au adoptat un model de lucru cunoscut sub numele de „ierarhie orizontală”. Practic, constă în a oferi angajaților sentimentul de a nu fi sub șefii lor, ceea ce se întâmplă în organizațiile tradiționale. Nu este vorba de modificarea organigramei sau de a da aceeași cantitate de putere tuturor membrilor, ci de a folosi instrumente precum dialogul pentru a îmbunătăți experiența generală și, prin urmare, performanța companiei. Alte resurse comune permit tuturor să se îmbrace după bunul plac, localizând toate birourile la același nivel și folosind ziduri translucide pentru a elimina ideea că angajatorii sunt ființe superioare și inaccesibile.
Mai mult, relațiile internaționale de muncă apar în 1919, când s-a format Organizația Internațională a Muncii (OIM). Funcția sa este de a canaliza relațiile dintre state, organizațiile de lucrători și organizațiile patronale.