Conceptul de heliocentrism face aluzie la teoria pe care polonezul Nicolae Copernic a postulat-o în secolul al XVI-lea. Conform acestui astronom și religios, Soarele este centrul universului.
Primele idei heliocentric au fost postulat de Aristarh din Samos în secolul 3 î.Hr.. La acea vreme, filozoful și matematicianul Philolaus, unul dintre adepții mișcării fondate de Pitagora din Samos, a propus un model opus celui geocentric, potrivit căruia în univers exista un „ foc central” care a servit drept axa pentru rotația planetele (inclusiv ale noastre), Luna și Soarele. Mișcarea corpurilor conform acestei teorii a fost uniformă circulară.
Cu alte cuvinte, sistemul postulat de Philolaus a vorbit despre un anti-lumi coliniare cu planeta noastră și focul central, care a avut aceeași perioadă de revoluție. Rotirea Soarelui în jurul focului a durat un an, în timp ce restul stelelor a rămas imobil; Pământul, din partea sa, a ascuns întotdeauna aceeași față și în acest fel i s-a explicat că nu putem vedea focul central.
Cu toate acestea, nu au primit sprijin din partea comunității științifice. Numai în Renaștere, Copernic a prezentat modelul unui sistem heliocentric a fost bine primit.
Din observațiile făcute de Galileo Galilei cu telescopul său, Johannes Kepler a extins modelul heliocentric al lui Copernic. Astfel, geocentrismul a fost lăsat deoparte, o teorie opusă heliocentrismului care a așezat Pământul în centru. Oricum, de-a lungul anilor, Edwin Hubble și alți experți au descoperit că Soarele făcea parte dintr-un complex mai mare: galaxia. La rândul său, a fost demonstrată existența a miliarde de galaxii.
Treptat, s-a stabilit că Soarele nu este nici centrul universal, ci că este doar o stea printre multe altele. Giordano Bruno a fost unul dintre matematicienii și astronomii care au insistat cel mai mult pe această întrebare, fiind pe deplin acceptat de știință, în ciuda faptului că mulți oameni cred încă în mod greșit că Soarele se învârte în jurul Pământului.
Această concepție pe care majoritatea ființelor umane o consideră eronată nu apare nici într-un mod arbitrar și capricios: este suficient să ne oprim și să observăm cerul o vreme pentru a avea senzația că norii, Soarele și Luna învârt în jurul nostru și nu totul. Acest lucru este incorect, deoarece vântul mișcă norii și Luna orbitează efectiv Pământul. Cu toate acestea, această teorie poate fi demontată în câteva secunde prin includerea în conversație a numărului mare de descoperiri pe care oamenii de știință au făcut-o de-a lungul secolelor sau, poate, a mileniilor pe care le-am locuit pe această planetă.
Unul dintre „detaliile” care începe să fractureze teoria potrivit căreia toate corpurile se învârt în jurul Pământului este inconsistența în punctele de plecare ale Lunii și Soarelui pe parcursul celor douăsprezece luni care alcătuiesc anul. Putem sublinia, de asemenea, că anumite planete și stele pot fi văzute doar în anumite perioade ale anului și că unele dintre ele par să fi schimbat direcția față de celelalte. Pe scurt, heliocentrismul este departe de a fi un capriciu sau o teorie care poate fi verificată doar călătorind în spațiul exterior, dar poate fi susținută de observarea pacientului și sensibil a cerului.