Parenteral Adjectivul provine din limba greacă: para- și enteron (care se traduce ca „intestin“). Termenul este folosit în domeniul medicinii pentru a face referire la ceea ce este introdus în organism printr-o cale diferită de cea digestivă.
Calea intramusculară, calea subcutanată, calea intra-arterială și cea intravenoasă sunt, prin urmare, parenterale. Aceste mecanisme permit administrarea de medicamente fără ca acestea să fie ingerate de pacient.
Este important de menționat că există alte căi de administrare a medicamentelor care nu sunt digestive, dar nu sunt considerate parenterale, cum ar fi calea topică sau calea respiratorie. Din acest motiv, în practică, se numește cale parenterală, care implică utilizarea unui ac pentru a rupe bariera și a permite medicamentului să intre în circulația sistemică.
Traseul parenteral are avantaje și dezavantaje. În general, medicamentul ajunge direct la circulație, economisind timp și obținând o eficacitate mare. Pe de altă parte, această metodă de administrare este utilizată pentru a medica persoane care sunt inconștiente sau care, din alte motive, nu pot utiliza calea orală.
Ca aspecte negative, se poate menționa că traseul parenteral necesită, de obicei, un specialist calificat pentru aplicarea sa, pe lângă nevoia de instrumente sterilizate. Calea parenterală crește, de asemenea, riscul de infecții locale și, dacă generează o reacție adversă, intensitatea acesteia este mai mare în comparație cu alte metodologii.
Este important de menționat că recursul la calea parenterală trebuie decisă de către un profesionist de sănătate. Numai un expert poate analiza riscurile și beneficiile și poate decide pe baza fiecărui grafic particular.
În contextul sănătății, un număr mare de pacienți din spital necesită aplicarea de asistență nutrițională, deoarece nu sunt capabili să-și satisfacă nevoile oral, nici pentru o perioadă limitată de timp, nici din cauza unei afecțiuni permanente. În acest caz, se poate vorbi de conceptul de nutriție parenterală standardizată, care se opune alimentației enterale.
Pentru acei pacienți care au un tract gastro-intestinal complet funcțional, alimentația enterală este preferată, deoarece are anumite beneficii pentru centrele spitalicești, cum ar fi că durata de ședere este redusă și riscul de complicații cauzate de infecție este mult mai mic.
Cu toate acestea, atunci când există modificări fizice ale tractului gastrointestinal sau alte probleme care generează o intoleranță la calea de acces la pacient, alimentația parenterală este necesară. Mai jos vom vedea în detaliu condițiile care trebuie îndeplinite pentru a lua această decizie, în conformitate cu prevederile Societății Americane de Nutriție Parenterală și Enterală (ASPEN):
* Pacientul este la risc nutrițional și nu a îndeplinit cerințele lor nutriționale timp de trei până la cinci zile;
* pacientul suferă de malnutriție. În acest caz, alimentația parenterală trebuie aplicată imediat dacă celelalte rute sunt contraindicate sau dacă nu pot satisface cerințele dvs. de energie.
Societatea Europeana pentru parenterala si enterala Nutritie (ESPEN), pentru partea sa, recomandă utilizarea parenterală de nutriție pentru a trata pacienții a căror situație este critică și pentru care se crede că enterală nu poate fi pornit decât după primele trei zile. în clinică.
Alimentația parentală există în mai multe modalități. Individualizat, de exemplu, o constituie asigurarea macronutrienți (glucide, lipide și proteine) și microelemente (minerale, vitamine, oligoelemente și electroliți) care corpului trebuie să îndeplinească cerințele de energie și substanțe nutritive într - un singur amestec.