Omniscient este un termen format din două cuvinte latine care înseamnă „cine știe totul” . Este un adjectiv care permite să îl numească pe cel care are omnisciență, adică cine cunoaște toată realitatea și chiar ceea ce se încadrează în câmpul posibilului.
Definiția conceptului ne permite să deducem că Dumnezeu este singura ființă omniscientă. Ființele umane nu sunt capabile să știe toate lucrurile, deoarece această facultate depășește însăși condiția umană. Prin urmare, atunci când se spune că o persoană este omniscientă, se referă la faptul că deține cunoștințe despre multe discipline sau științe.
Se poate distinge între două tipuri de omnisciență: omnisciența totală, care constă în cunoașterea a tot ceea ce se poate face (atât real, cât și potențial) și omnisciență inerentă, care este capacitatea de a cunoaște tot ceea ce poate și este dorit..
Ateismul se bazează pe conceptul de omnisciență pentru a sublinia unele dintre contradicțiile implicite din credințele catolice, dezvăluind situații imposibil de rezolvat, chiar dacă am dota Dumnezeu de puteri nelimitate.
Pe de altă parte, dacă Dumnezeu ar fi omniscient, liberul arbitru nu ar exista deoarece Dumnezeu ar ști totul înainte de a se întâmpla și, prin urmare, ființele umane ar fi supuse predestinării. Aceasta reprezintă una dintre cele mai mari contradicții ale religiei creștine.
Ce se numește un narator omniscient?
În literatură, omnisciența este folosită pentru a explica rolurile posibile pe care povestitorul le poate asuma într-o poveste. Naratorul omniscient apare de obicei în persoană treia și este în măsură să descrie ce simt personajele sau gândi sau de a explica ceea ce se află în spatele evenimentelor, fără ezitare.Acest mod de scriere este de obicei cel mai ales de autori, tocmai pentru că le permite să dețină un control mare asupra poveștii, fiind capabil să prezinte lumea ficțiunii într-un mod larg, oferind date cititorilor că, cu un alt tip de narator, nu ar fi posibil..
Pe lângă tipul descris, există naratorul:
* Observator: el poate arăta doar ceea ce percepe prin simțurile sale. Acest narator este de obicei un personaj din poveste sau cineva care o vede din exterior;
* Protagonist: povestea poate fi scrisă la prima persoană (o autobiografie fictivă sau reală) sau la a doua persoană (protagonistul spune povestea ca și cum ar fi vorbit cu el însuși).
Există multe opinii opuse cu privire la cum ar trebui să arate un povestitor omniscient și cum nu ar trebui să fie. Unii oameni spun că reporterul trebuie să fie absolut obiectiv, adică autorul nu poate obiecta la nimic care se referă la ideile sau gândurile sale. Alții preferă să fie puțin mai puțin stricți și înțeleg că uneori este necesar să se facă anumite clarificări, chiar dacă depășesc ceea ce este stabilit de naratologie. Adevărul este că, deși există reguli, cel mai bine este să înțelegeți când este convenabil să faceți astfel de adnotări și când nu.
Este necesar să fie clar despre anumite concepte legate de construcția unui narator; de exemplu, într-o poveste în care este omniscientă, apariția anumitor elemente subiective se poate ciocni cu restul lucrării. În alte cazuri, aceste resurse pot fi utilizate pentru a extinde textul și a-l duce într-o altă dimensiune, permițând cititorului să se identifice într-un mod mai angajat cu povestea.
În cele din urmă, trebuie menționat că, dacă a fost ales un narator omniscient, se datorează faptului că în profunzime doriți să stabiliți un contact profund cu cititorul, oferindu-i posibilitatea de a se cufunda în povestea noastră. De aceea, cel mai bine este să înțelegeți în profunzime linia narativă și să știți să folosiți subiectivitatea atunci când este strict necesar.