Dragostea este un sentiment pe care o persoană cu experiență la alta atunci când el provoacă fericire, plăcere și confort. Când o ființă umană iubește pe cineva, încearcă să genereze în cealaltă acele lucruri pozitive pe care le simte în interior.
Pe de altă parte, Platonic este un adjectiv care se referă la ceea ce este legat de doctrina filosofului grec Platon și la ceea ce este sincer și dezinteresat.
Ideea iubirii platonice, în acest fel, este asociată cu conceptul de relație de dragoste ridicat de Platon în „Phaedrus” și „Banchetul” . Pentru filosof, iubirea apare din dorința de a descoperi și admira frumusețea. Procesul începe atunci când cineva apreciază frumusețea fizică și apoi progresează spre frumusețea spirituală.
Etapa maximă a iubirii platonice implică admirația pură, pasională și detașată a esenței frumuseții. Această esență este eternă, perfectă și neschimbătoare și nu include un interes sexual. Iubirea platonică nu este orientată către persoană, ci spre frumusețea însăși.
La un nivel mai simplu, iubirea platonică este înțeleasă ca fiind una idealizată și care nu cuprinde dorința sexuală. Prin extensie, în colocvial limba platonic dragostea este menționată ca sentimentul romantic pe care o are pentru o persoană care, pentru un motiv oarecare, este imposibil de atins. Prin urmare, o astfel de iubire nu poate include o legătură sexuală.
Iubirea platonică este foarte frecventă în perioada adolescenței, o etapă în care oamenii încep să se cunoască mai mult din punct de vedere emoțional și foarte des ne îndrăgostim de artiști celebri, profesorii noștri sau un adult cu care nu este posibil să fie, din diferite motive sociale.
Este foarte important de menționat că această idee a unei iubiri imposibil de realizat sau nerecomandată cu care este definit conceptul iubirii platonice în vorbirea de zi cu zi nu este corectă, deoarece nu are legătură cu ceea ce este descris în dialogurile platonice menționate mai sus, care are o abordare filosofică foarte diferită.
* frumusețea corporală: această primă fază poate fi împărțită în două etape, întrucât mai întâi simțim dragoste pentru un corp frumos în special, apoi apreciem frumusețea fizică în general;
* frumusețea sufletelor: odată ce am trecut prin aprecierea aspectului fizic al unei persoane, începem să ne concentrăm pe interiorul ei, pe planul moral și cultural și astfel iubirea poate transcende carnea și țintește sufletul;
* frumusețea înțelepciunii: admirația spiritului duce la o iubire pentru cunoaștere, ceva care depășește servituța concretă a ființelor;
* frumusețea în sine: dacă am reușit să depășim fiecare dintre fazele anterioare, atunci dragostea pentru frumusețe însăși, detașată de orice obiect sau subiect, este dezvăluită în fața noastră. Este cel mai înalt nivel de iubire.
Acest ultim pas se caracterizează prin cunoașterea frumuseții într-un mod pasional, dezinteresat și pur, un sentiment care nu este corupt sau modificat odată cu trecerea timpului și care indică și cauza și originea acelei frumuseți, care este unic în sine. Prin urmare, nu este vorba despre o iubire imposibilă, ci una care se bazează pe aprecierea ideilor și a formelor perfecte, inteligibile și eterne.