Abulia este o noțiune care provine din limba greacă. Termenul se referă la absența sau declinul de energie, forta sau voință. De exemplu: "Apatia guvernului când vine vorba de rezolvarea problemelor vecinilor este surprinzătoare" , "Nu pot înțelege apatia unor tineri" , "Școala mă face să mă simt apatic" .
Apatia este legată în principal de motivație și poate apărea în adolescență. Un tânăr care are apatie nu găsește niciun motiv pentru a lua măsuri sau pentru a lua o decizie: prin urmare, el rămâne pasiv și inert. În gradele mai avansate de abulia, poate fi necesară intervenția unui psihiatru pentru tratamentul individului.
În limbajul colocvial, ideea de apatie a adolescentului este folosită pentru a numi dorința tânărului de a face ceva. Luați cazul băiatului care este convins că a merge la școală nu are niciun beneficiu pentru el. Tânărul consideră că cunoștințele transmise de către profesorii săi sunt inutile și consideră că petrecerea câtorva ore în unitatea de învățământ nu are sens. Datorită apatiei adolescentului, băiatul nu îndeplinește sarcinile indicate de profesori, nu participă la clasă și nici nu studiază pentru examene.
Ca o afecțiune clinică care necesită tratament profesional, abulia poate include dificultăți în demararea și susținerea mișcărilor, dificultăți în înghițirea alimentelor, lipsa poftei de mâncare și limitarea interacțiunilor sociale. În aceste cazuri, medicul trebuie să facă diagnosticul și să sugereze pașii de urmat pentru ca persoana să-și recapete capacitatea de acțiune și inițiativa sa.
Este important de menționat că în domeniul psihiatriei, abulia nu este un sindrom binecunoscut, fie pentru că unii diagnostici indică alte tulburări, fie pentru că nu toți indivizii cu această afecțiune consideră că merită să fie tratați de un profesionist. Cu toate acestea, așa cum este exprimat în paragraful precedent, cazurile cele mai grave depășesc cu mult lipsa aparentă de voință sau inițiativă de a lua decizii, deoarece devine un bloc mental și fizic cu adevărat dezavantajant.
În ceea ce privește lipsa de voință, nu trebuie să uităm că nu este un simplu semn de lene temporară, care poate fi rezolvat cu odihnă sau anulat cu impunerea de către terți: este un gol profund, sentimentul căruia pacientul crede că nu poate scăpa. În plus, această incapacitate de a derula proiecte care pot părea simple pentru alții afectează atât domeniile profesionale și educaționale, cât și cele personale.
Toate acestea îi determină pe specialiști să creadă că apatia adolescentului poate fi semnul unei tulburări de dispoziție sau a unei depresii. Când disconfortul durează nedeterminat și pare să nu existe o soluție, este foarte important ca cei apropiați de persoana care suferă de acesta să contacteze un psihoterapeut sau un psihiatru pentru a obține un diagnostic și pentru a începe tratamentul.
Din păcate, mulți părinți și tutori nu înțeleg seriozitatea semnelor menționate mai sus, ci atribuie în schimb lipsa de voință iresponsabilității și îi mustrează pe copii pentru aceasta, agravând astfel situația și amânând periculos intervenția unui profesionist. Întrucât adolescența este un moment atât de dificil pentru unii să treacă, niciun semn negativ nu trebuie ignorat.